Declarație de presă a purtătorului de cuvânt al MAI, comisar șef de poliție Monica Dajbog 17 April 2017 12:58 PM
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar șef de poliție Monica Dajbog, a susținut astăzi, 17 aprilie, la sediul MAI, o declarație de presă referitoare la rezultatele măsurilor dispuse la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru menținerea ordinii și siguranței publice cu ocazia Sărbătorilor Pascale.

Redăm în continuare declarația de presă:

“Evaluarea modului de desfășurare a misiunilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne în perioada Paștelui arată că datorită mobilizării din aceste zile la nivel național nu s-au înregistrat incidente grave în timpul evenimentelor publice de amploare care au avut loc sâmbătă si duminică.

În intervalul 14 – 16 aprilie, conform Planului de măsuri pentru asigurarea liniștii și siguranței cetățenilor pentru perioada de Paști, aprobat de ministrul Carmen Daniela Dan, au fost la datorie peste 50.000 de angajați ai MAI, media zilnică fiind de 25.500 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri. Efectivele MAI au acordat o atenție deosebită zonelor aglomerate, stațiunilor turistice și celor aproximativ 18.000 de lăcașuri de cult, în cele mai multe dintre acestea având loc manifestări religioase de amploare.

La nivel național, au fost organizate peste 6.300 de patrule de ordine publică formate din polițiști și 1.466 din efective mixte de jandarmi și polițiști.

Echipajele de poliție au intervenit în aceste zile pentru soluționarea a aproximativ 7.300 de incidente sesizate prin sistemul național unic de urgență 112.

În zonele de vacanță - stațiuni sau regiuni turistice - nu s-au înregistrat evenimente care să pună în pericol siguranța cetățenilor.
Numărul de intervenţii gestionate s-a încadrat în valoarea medie normală pentru această perioadă a anului, inclusiv pentru Noaptea de Înviere.

În planul siguranței publice, în ultimele trei zile au fost prinși în flagrant 342 de autori de infracțiuni. De asemenea, polițiștii au constatat aproximativ 13.500 de contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de aproape 5 milioane de lei.

Efectivele de jandarmi au desfășurat misiuni de asigurare a ordinii publice la peste 730 de evenimente, dintre care 600 de manifestări religioase, 53 cultural-artistice și 60 sportive.

La rândul lor, jandarmii montani au acționat în sprijinul a șapte persoane aflate în situații de dificultate.
Astfel, jandarmii montani din Păltiniș au intervenit pentru deblocarea unui autovehicul înzăpezit în care se aflau trei adulți și doi copii, iar cei de la postul de jandarmi de la Stâna de Vale au ajutat la deblocarea unui autoturism în care se aflau două persoane.

Pompierii au început încă din perioada premergătoare sărbătorilor pascale să verifice respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la unitățile de cult și cele de cazare turistică, fiind înlăturate o serie de nereguli care puteau pune în pericol cetățenii.
Măsurile de prevenire luate de către pompieri au avut efect, astfel că în noaptea de Înviere nu s-a produs niciun incendiu la lăcașurile de cult.

De asemenea, 45 de persoane au fost salvate în urma intervenției structurilor pentru situații de urgență, iar 2.770 au fost asistate medical.

Cu sprijinul elicopterelor Inspectoratului General de Aviație au fost transportate la unitățile spitalicești persoanele care aveau nevoie urgentă de asistență medicală de specialitate.
Aeronavele IGAv au executat 48 de misiuni aero-medicale.

În ceea ce privește măsurile de prevenire a riscurilor, în cursul zilei de ieri prefectul județului Gorj, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în vederea stabilirii modalității de intervenție în cazul avariei la podul de pe DJ 664, din localitatea Turcinești, avarie care se manifestă la un pilon al podului.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Gorj a hotărât interzicerea accesului auto și pietonal pe podul avariat, dispunând amplasarea unor parapeți, respectiv a unui dispozitiv format din lucrători de poliție și poliție locală.
În plus, a fost demarată o expertiză privind starea respectivei construcții.
Menționăm că există rute alternative de legătură și nu sunt localități izolate.

Pe linia siguranței rutiere, polițiștii au constatat 344 de infracțiuni și 9.437 de contravenții, aplicând amenzi în valoare de aprox. 3 milioane de lei.
Peste 80 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru alcool și 4.173 pentru depășirea vitezei legale.
Aproximativ 130 de conducători auto au rămas fără permis pentru că au consumat băuturi alcoolice, iar 294 pentru că nu au respectat limitele de viteză.
Sâmbătă traficul auto a fost monitorizat din aer de către un elicopter al Inspectoratului General de Aviație.
Pentru astăzi, atenționăm asupra riscului producerii de accidente în condițiile unui trafic rutier aglomerat pe rutele de întoarcere din mini-vacanță.
Recomandăm conducătorilor auto să își adapteze viteza de deplasare la condițiile meteo, întrucât în mare parte din țară se conduce în condiții de ploaie și vizibilitate redusă, iar în zona montană ninge.

Din analiza ultimelor date meteo rezultă că în această săptămână vremea se va înrăutăți considerabil – va ploua în toata țara, iar la munte precipitațiile vor fi și sub formă de ninsoare. De menționat, că în zonele unde se va semnala ninsoare, aceasta va fi asociată și cu viscol.

Recomandăm tuturor să manifeste o atenție sporită în aceste zile, iar în ceea ce privește structurile Ministerului Afacerilor Interne vă asigurăm că efectivele sunt pregătite să intervină în caz de nevoie în sprijinul comunităților.
În ceea ce privește traficul la frontieră, începând de astăzi se preconizează din nou o creștere a valorilor de tranzit în punctele importante de trecere a frontierei, de această dată pe sensul de ieșire din țară.
În ultimele zile, cele mai aglomerate puncte de trecere au fost la frontiera româno-ungară și româno-bulgară, timpul mediu de așteptare încadrându-se în valorile normale pentru această perioadă.

Vă reamintesc că la sfârșitul săptămânii trecute, ministrul afacerilor interne, doamna Carmen Daniela Dan a mers în punctele de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse și Nădlac Autostradă, în urma acestor evaluări fiind dispusă o analiză completă pentru fiecare punct de trecere a frontierei din punct de vedere al posibilității de extindere a infrastructurii.
Pentru pregătirea drumului de întoarcere, recomandăm cetățenilor să consulte aplicația online a Poliției de Frontieră care prezintă în timp real media timpilor de așteptare în fiecare punct de trecere a frontierei. Aplicația este disponibilă pe prima pagină a site-ului www.politiadefrontiera.ro , secțiunea trafic online.

Mulțumim tuturor cetățenilor care în aceste zile au înțeles să respecte recomandările și indicațiile colegilor noștri, contribuind, astfel la menținerea unui climat de ordine și liniște publică pe perioada Sărbătorilor Pascale.

Vă reamintim că începând de mâine și până pe data de 21 aprilie la nivel național are loc cel mai amplu exercițiu de testare a sirenelor care formează sistemul de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de urgență. De-a lungul celor patru zile, sirenele vor suna alternativ, în Capitală și în județele țării, între orele 10-15.

Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările autorităților.
Ştiri - Direcţia Informare şi Relaţii Publice - M.A.I.
www.comunicare.mai.gov.ro