Persoane supravegheate judiciar 2 June 2018 11:33 AM
La nivel naţional, în șase zile, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu față de 29 de persoane, măsura controlului judiciar față de 74 de persoane și controlul judiciar pe cauțiune față de două persoane.

În perioada 25 – 30 mai a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 105 persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 29 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, față de 74 de persoane aflate sub control judiciar, iar față de alte două puse sub control judiciar pe cauțiune.

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Ştiri - Direcţia Informare şi Relaţii Publice - M.A.I.
www.comunicare.mai.gov.ro