“Sistem performant de management al resurselor umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne” 25 September 2019 04:52 PM
Semnarea contractului de finanțare pentru proiectul
“Sistem performant de management al resurselor umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”

În data de 29 august 2019 a fost semnat contractul de finanțare nr. 416 pentru proiectul SIPOCA 749, cod MySMIS 130133 “Sistem performant de management al resurselor umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”. Proiectul este implementat de Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția Generală Management Resurse Umane și Direcţia Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației.

Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, Axa Prioritară 1 - Administrație publică și sistem judiciar eficiente, Obiectivul specific 1.2: Dezvoltarea și implementarea de politici și instrumente unitare si moderne de management al resurselor umane.

Valoarea totală a proiectului este de 18,441,413.15 lei, din care 15,487,811.13 lei reprezintă finanțare nerambursabilă a Uniunii Europene, prin Programul Operațional Capacitatea Administrativă (POCA), iar 2,953,602.02 lei reprezintă cofinanțare proprie de la bugetul de stat.

Perioada de implementare este de 36 de luni, începând cu data de 29.08.2019.
Prin implementarea proiectului Ministerul Afacerilor Interne intenționează să își consolideze capacitatea de a implementa un management unitar și coerent al resurselor umane în structurile sale centrale și teritoriale, să dezvolte și să introducă proceduri și instrumente moderne de elaborare și implementare a politicilor de resurse umane, adaptate specificului instituțional.

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea unui sistem unitar, coerent, predictibil si sustenabil de management al resurselor umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.


Activități principale care se vor realiza în cadrul proiectului:
- Dezvoltarea cadrului metodologic și procedural privind managementul resurselor umane la nivelul Ministerului Afacerilor Interne;
- Implementarea și operaționalizarea sistemului informatic pentru evidența și gestiunea personalului, derularea proceselor și procedurilor de resurse umane;
- Dezvoltarea abilităților și cunoștințelor personalului din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și al structurilor subordonate prin activități de formare în domeniul resurselor umane.

Rezultate așteptate:
- Procese și proceduri simplificate și optimizate de management al resurselor umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru o mai bună fundamentare a politicilor de personal;
- Personal de conducere și de execuție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și structurile aflate în subordinea sa instruiți în domeniul resurselor umane.


Date de contact:
Direcția Generală Management Resurse Umane a Ministerului Afacerilor Interne, strada Intrarea Cristian Popișteanu nr. 1 – 3, telefon 021 264 8553, e-mail: dgmru@mai.gov.ro

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin
Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020!

Ştiri - Direcţia Informare şi Relaţii Publice - M.A.I.
www.comunicare.mai.gov.ro