bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Acțiune pentru siguranța rutieră
Aproape 3.700 de sancțiuni au fost aplicate de polițiști pe parcursul unei acțiuni de o zi ce a vizat prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor. În 11 cazuri, polițiștii au dispus imobilizarea autovehiculelor întrucât pericolul creat prin defecţiunile tehnice constatate era unul major.

La data de 9 mai a.c., Direcția Rutieră a organizat o acțiune comună, la nivel național, împreună cu Registrul Auto Român pentru prevenirea evenimente rutiere cu consecinţe grave produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor.

Echipele de control au urmărit verificarea sistemului de frânare, a celui de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante, a mecanismului de direcţie, instalaţiei de iluminare/semnalizare, existenţei şi autenticității seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor, precum și a legalității montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

De asemenea, a fost verificat sistemul de rulare (punţi, roţi, anvelope şi suspensie), corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare și concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor, deţinerii inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia, deţinerii certificatului de agreare pentru activitatea de transport în regim de taxi/viza anuală și aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător.

La acţiune au participat 780 poliţişti rutieri şi 90 specialişti din cadrul Regiei Autonome - Registrul Auto Român, cu 45 autolaboratoare de control tehnic, fiind controlate 6.608 autovehicule.

Pentru neregulile depistate, au fost aplicate 3.689 de sancţiuni contravenţionale.Din totalul acestora, 4 au fost aplicate pentru defecțiuni ale sistemul de frânare, 7 pentru defecțiuni ale mecanismului de direcţie, 111 pentru defecțiuni ale sistemului de rulare, 358 pentru defecțiuni ale instalațiilor de iluminare/semnalizare, 71 pentru aplicarea de folii neomologate sau a tratamentelor chimice pe parbriz, geamurile laterale sau lunetă, 410 pentru alte defecțiuni tehnice, 91 pentru neefectuarea în termen a inspecției tehnice periodice, 11 pentru utilizarea luminilor de ceață utilizate în alte condiții decât pe timp de ceață, 2.514 pentru alte abateri de la normele rutiere și 70 pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

Pentru defecţiuni tehnice grave ale mecanismului de direcţie sau ale sistemului de frânare au fost reţinute 11 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar pentru alte e defecţiuni, cu gravitate mai redusă, au fost retrase 434 de certificate de înmatriculare, 393 dintre acestea au fost retrase vehiculelor înmatriculate in România, 15 celor destinate transportului de persoane în regim taxi și 26 vehiculelor înmatriculate in alte state.

Poliţiştii rutieri au dispus în 11 cazuri, imobilizarea autovehiculelor respective, întrucât pericolul creat de defecţiunile tehnice constatate era major, evitându-se în acest fel producerea unor evenimente rutiere.

De asemenea, pe parcursul acțiunii, polițiștii au constatat 31 de infracțiuni, dintre care 23 la regimul circulației și 8 de altă natură.

Exemple:

În urma verificării unui bărbat, din Botoșani, ce conducea un autovehicul înmatriculat în Marea Britanie,polițiștiiau s-a constatat că polița de asigurare de răspundere civilă auto pentru pagube produse terților prezentată de șofer este falsă. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Un bărbat din Călărași care conducea o autoutilitarăce prezinta defecțiuni tehnice la sistemul de frânare și la sistemul de iluminarea fost sancționat contravențional, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Totodată, s-a reținut certificatul de înmatriculare, iar autovehiculul a fost imobilizat.

În urma verificărilor efectuate în trafic, echipele de control au depistat un bărbat ce efectua transport în regim de taxi, în municipiul București, cu un autoturism ce prezenta defecțiuni tehnice la sistemul de iluminare, anvelope uzate peste limita legală și elemente de caroserie deteriorate vizibil. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional și s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare.

Polițiștii vor continua acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere și în perioada următoare.

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Postat la ora 11:07, sâmbătă, 13 mai 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Mai 2017
LuMaMiJoViSaDu
1 2 3 4 5 6  7
8 9 10 11 12 13 14
15 16  17 18  19 20  21
22 23 24 25 26  27  28
 29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right