bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Alături de elevi, la începutul noului an şcolar
Siguranţa în şcoli constituie o prioritate pentru Poliţia Română, context în care aproape 9.500 de poliţişti vor acţiona, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din toată ţara.
Înainte de începerea școlii, polițiștii verifică șoferii microbuzelor școlare, dar și autovehiculele special destinate transportului de elevi.

La data de 11 septembrie a.c., din dispoziţia Şefului Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Bogdan Despescu, 9.417 poliţişti vor acţiona în sistem integrat pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.

Astfel, 7.210 poliţişti de ordine publică, 1.064 de poliţişti de la rutieră, 773 de la investigații criminale, 92 de la prevenire şi 278 de poliţişti de la alte structuri, vor fi prezenţi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din întreaga ţară.

De asemenea, în aceste zile, la nivel național, polițiștii intensifică activitățile educativ-preventive și de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice și a asigurării de răspundere civilă obligatorie.

Pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.

Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a elevilor.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor.

Totodată, sunt identificate şi controlate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Pentru evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional și prevenirea evenimentelor negative, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative.

Poliţia Română urează tuturor mult succes în noul an şcolar și îi asigură pe elevi, părinți și profesori că polițiștii sunt la datorie pentru siguranța lor!

I.G.P.R. - Centrul de Informare și Relații Publice
Postat la ora 10:16, duminică, 10 septembrie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Septembrie 2017
LuMaMiJoViSaDu
    1 2 3
4 5 6  7 8 9 10
11  12 13 14 15  16  17
18 19  20  21 22  23  24
 25  26  27  28  29  30
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right