bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Seminarul Cooperare polițienească România – Norvegia
Mecanismul Financiar Norvegian, denumit și Granturile Norvegiene, reprezintă o schemă de finanțare nerambursabilă, şi îşi propun, ca obiective generale, să contribuie la reducerea disparităților sociale și economice în Spațiul Economic European, respectiv la întărirea relaţiilor bilaterale dintre Norvegia şi statele beneficiare.

Fondurile sunt puse la dispoziție de către Regatul Norvegiei, iar proiectele cuprinse în programele naționale aferente sunt complementare celor finanțate de către Uniunea Europeană.

Ministerul Afacerilor Interne are rolul de Operator de Program (OP) în cadrul Programului RO 21 “Cooperare în spaţiul Schengen şi combaterea crimei organizate şi a infracţionalităţii transfrontaliere, inclusiv a traficului şi a grupurilor infracţionale itinerante”, finanțat prin cadrul financiar 2009–2014, a cărui perioadă de eligibilitate se încheie la 31 decembrie 2017.

Pentru aprofundarea relațiilor bilaterale dintre cele două state, a creșterii gradului de cunoaștere reciprocă și a încrederii între parteneri, Direcția Fonduri Externe Nerambursabile, în calitatea sa de structură desemnată cu managementul general al OP organizează la Sibiu, în perioada 02-06 octombrie 2017, în parteneriat cu Directoratul Poliției Norvegiene, seminarul intitulat “Cooperare polițienească România – Norvegia“.

În cadrul seminarului vor fi abordate teme ce privesc modalități de consolidare și extindere a cooperării dintre poliția română și cea norvegiană cu privire la combaterea crimei organizate, a criminalității economico – financiare și a infracționalității transfrontaliere.
La seminar participă și susțin prezentări reprezentanți ai structurilor de poliție din România și Norvegia, ai Ministerului Public, ofițeri din cadrul agențiilor internaționale de aplicare a legii (EUROPOL și EUROJUST), atașați de afaceri interne și ofițeri de legătură străini aflați în misiune în România. În afară de prezentări, agenda evenimentului cuprinde discuții tematice în domeniile de interes, schimburi de bune practici și lecții învățate. Lucrările seminarului sunt organizate începând cu ziua de marți, 03 octombrie 2017, în incinta hotelului IBIS, Sibiu, unde sunt așteptați aproximativ 100 de invitați.

Printre principalele teme specifice ce vor fi discutate în cadrul evenimentului putem menționa cele referitoare la cooperarea Schengen prin perspectiva luptei împotriva criminalității transfrontaliere, combaterea spălării de bani, a traficului de persoane și de bunuri, a contrabandei, confiscarea bunurilor ce fac obiectul infracțiunii, cooperarea polițienească în combaterea rețelelor specializate în furturi și jafuri, analiza informației, aspecte ce țin de implementarea Directivei 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală, precum și alte subiecte de referință din domeniul Justiție și Afaceri Interne.

Pentru detalii referitoare la Granturile Norvegiene vă rugăm să consultați pagina web www.norvegian.mai.gov.ro, sau să ne contactați la tel. 021 264 87 64.
Postat la ora 09:37, marţi, 03 octombrie 2017
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Octombrie 2017
LuMaMiJoViSaDu
       1
2 3 4 5 6  7  8
 9 10  11  12 13 14 15
16  17 18  19  20  21  22
 23  24  25  26  27  28  29
 30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right