bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
104 ani de existență a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date
Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date a aniversat 104 ani de existență, eveniment marcat la sediul central al instituție prin evenimente culturale și simbolice menite să sublinieze importanța istorică și socială a acestei structuri, inclusiv prin prezentarea proiectelor viitoare ale acesteia.

Astfel, în contextul aniversării, la sediul central al instituției, un specialist din cadrul Arhivelor Naționale a prezentat comunicarea Decorații românești conferite polițiștilor în Primul Război Mondial.

La eveniment au participat reprezentanți ai conducerii Ministerului Afacerilor Interne, ai principalelor structuri din cadrul MAI, precum și ai instituțiilor din administrația publică centrală cu care Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date colaborează.

De asemenea, au fost invitați foști angajați ai MAI care, prin activitatea lor, au contribuit în mod decisiv la reforma sistemului de evidență a persoanelor din România.

***

Aniversarea DEPABD este legată de promulgarea Legii nr.812/19.03.1915 pentru controlul străinilor, controlul unora din stabilimentele publice şi pentru înfiinţarea unui birou al populaţiunii, publicată în Monitorul Oficial din data de 20.03.1915.
Dat fiind contextul politic internațional (Primul Război Mondial), data punerii în aplicare a dispozițiilor referitoare la înființarea biroului populațiunii a fost fixată prin Înaltul Decret regal nr.947, în data de 24 martie 1921, când a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Regulamentul pentru punerea în aplicare a Capitolului III din Legea asupra controlului străinilor, controlul unora din stabilimentele publice și penru înființarea unui birou al populației.

Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor și al I.P.A. – Secția Română, Regiunea 10 București.
Postat la ora 16:14, vineri, 22 martie 2019
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Octombrie 2019
LuMaMiJoViSaDu
  1  2  3  4  5  6
 7  8  9  10  11  12  13
 14  15  16  17  18  19  20
 21  22  23  24  25  26  27
 28  29  30  31
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right