bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Poliția Română - 197 de ani de existență instituțională
Poliția Română - 197 de ani de existență instituțională

Cu acest prilej a avut loc și ședința de evaluarea activității Poliției Române pentru anul 2018, în prezența ministrului afacerilor interne, Carmen Dan.

Ministrul afacerilor interne a apreciat faptul că siguranța în România a crescut în ultimul an, infracționalitatea este în scădere, faptele cu violență sunt mai puține, iar strada devine un loc mai sigur. În context, ministrul a atras atenția asupra faptului că numărul infracțiunilor legate de violența domestică este în creștere. Cu această ocazie, ministrul a făcut referire și la inițiativele legislative privind protecția victimelor violenței domestice, următorul pas urmând să fie identificarea unei soluții tehnice viabile pentru introducerea brățărilor electronice.
... în cazurile de violență domestică aceste dispozitive trebuie montate și agresorului, dar și victimei pentru ca sistemul să semnaleze încălcarea distanței de protecție stabilită de instanță. Așadar, suntem la jumătatea drumului și sper să identificăm anul acesta soluția tehnică necesară, astfel încât să ducem în Parlament un proiect de lege care să reglementeze utilizarea acestor dispozitive, a precizat Carmen Dan.

În ceea ce privește deficitul de personal și necesitatea pregătirii viitoarelor generații de polițiști, ministrul afacerilor interne a atras atenția asupra necesității identificării anul acesta a celor mai bune soluții privind continuarea ciclului de încadrări în școlile de agenți și subofițeri.
Nu suntem încă la momentul în care să spunem că greul a trecut, probabil că va mai fi nevoie de câteva serii de agenți și subofițeri, dar cred că putem începe să ne gândim ce vom face de anul viitor – dacă vom crește perioada de școlarizare, dacă vom mai relaxa gradul de ocupare din școli și, foarte important, dacă vom ridica nivelul de exigență la admitere, a spus ministrul.

De asemenea, ministrul Carmen Dan a felicitat echipa managerială a instituției pentru asumarea responsabilității într-o perioadă în care instituția a avut de gestionat mai multe momente dificile. O reușită a mandatului în planul managementului este ocuparea a peste 80% din funcțiile de conducere prin concurs, limitând, astfel mecanismul împuternicirii.

Cu ocazia Zilei Poliției Române mai multe structuri și polițiști din cadrul Poliției Române au fost premiați pentru activitatea desfășurată.
”PREMIULUI SPECIAL” pentru polițistul anului 2018 a fost adjudecat de către comisarul șef de poliție ENIȚĂ FLORIAN, din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, care a avut o contribuție esențială în rezolvarea dosarelor de mare violență, dând dovadă de profesionalism și implicare.

De asemenea, tot în cadrul ceremoniei de astăzi, au mai fost acordate distincțiile:
• la categoria ”ORDINE ȘI SIGURANŢĂ PUBLICĂ” - agent șef principal de poliție CHIȘ IULIU - GABRIEL de la Postul de Poliție Transporturi Feroviare Gherla, județul Cluj. Polițistul a salvat viața unei persoane de 83 de ani care a încercat să se urce din mers într-un tren, rănindu-se foarte grav.
• la categoria ”INVESTIGAREA ȘI COMBATEREA CRIMINALITĂȚII” este comisarul șef de poliție ALDEA MIHAI-ADRIAN, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Polițistul a coordonat activitățile desfășurate într-un dosar penal în care sunt cercetate mai multe persoane care au comercializat către publicul larg, în special în mediul on-line, substanța chimică NICOTINĂ, atât în stare pură 99 %, cât și diluată, dar și unele produse care conțin nicotină peste limita legală, fapt ce reprezintă un pericol deosebit de grav pentru sănătatea şi viața oamenilor.
• la categoria ”COMBATEREA CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE” este comisarul șef de poliție ȘERBAN CĂTĂLIN BOGDAN din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Combatere a Criminalității Organizate. Polițistul a avut o contribuție esențială pe zona de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului.
• la categoria ”SUPORT OPERATIV” este Serviciul Criminalistic din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. La nivelul acestui serviciu s-au derulat, în 2018, peste 11.600 de cercetări la fața locului; aproximativ 12.870 de alte acțiuni precum percheziții, reconstituiri, recunoașteri din grup; peste 90.500 de urme au rămas în evidență și multe alte activități specifice.
• la categoria ”SUPORT MISIUNI ȘI ACTIVITĂȚI” este SERVICIUL PATRIMONIU IMOBILIAR ȘI PROGRAME INVESTIȚII PUBLICE din cadrul DIRECȚIEI DE LOGISTICĂ a Inspectoratului General al Poliției Române.

Cu acest prilej, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române au fost avansați la termen 751 de polițiști, iar alți 86 au fost avansați înainte de termen.

La eveniment au mai participat reprezentanți ai unităților de Parchet, delegații din Bulgaria, Moldova, Serbia, Ucraina și Ungaria, atașați si ofițeri de legătură acreditați în Romania, reprezentanți ai instituțiilor din sistemul de ordine publică și siguranță națională, precum și ai administrației publice centrale, partenere în activitățile Poliției Române.
Postat la ora 14:06, luni, 25 martie 2019
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Aprilie 2019
LuMaMiJoViSaDu
1 2  3 4  5  6  7
8  9  10  11 12  13  14
 15 16 17 18 19  20  21
 22 23  24  25  26  27  28
 29  30
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right