bg_left
index_02
stiri mai Flux de ştiri al M.A.I.
Întrevederea domnului Mihai – Viorel FIFOR cu ES domnul Andrew Noble
La data de 23 august 2019 a avut loc, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, întrevederea domnului Mihai – Viorel FIFOR, Viceprim-ministru pentru implementarea Parteneriatelor strategice ale României, Ministrul Afacerilor Interne, interimar, cu ES domnul Andrew Noble, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord la București.

În cadrul discuțiilor a fost evidențiat dialogul constant și eficient între autoritățile celor două state în implementarea parteneriatului strategic și foarte buna cooperare în domeniul afacerilor interne la nivelul structurilor de profil.

Au fost subliniate eforturile comune ale autorităților de aplicare a legii din ambele state, de combatere a infracțiunilor transfrontaliere grave, precum traficul de droguri, traficul de persoane și migrația ilegală. În acest context, partea română a reiterat disponibilitatea de a continua toate proiectele derulate în beneficiul cetățenilor din Marea Britanie și România, precum și implicarea în noi activități de prevenire și combatere a criminalității.

Un alt subiect al întâlnirii a fost dedicat Brexitului, ambii interlocutori arătând că indiferent de soluția politică aleasă cu privire la retragere, aceasta să aducă o atingere minimă intereselor cetățenilor celor două țări.
Postat la ora 08:48, sâmbătă, 24 august 2019
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - Ministerul Afacerilor Interne
Septembrie 2019
LuMaMiJoViSaDu
       1
 2  3  4  5 6  7 8
 9  10  11  12 13  14  15
 16  17  18  19  20  21  22
 23  24  25  26  27  28  29
 30
Newsletter
Nume:
E-mail:

Cod de securitate

 
index_13
bg_right